Irisi in flacari. Scantei.

Am admirat intotdeauna spiritul acelor oameni – regizori care-si construiesc visele din lut imaginar … cu o constiinciozitate si rabdare frenetice, vazandu-si cu fiecare dimineata finalitatea de gand, de traire, de scop.

Eu m-am trezit in vise, de parca ma asteptau de o eternitate….S-au configurat singure si m-au chemat la timpul lor, sa le umplu…soptindu-mi: Vino, iti apartinem! Pentru multi care cred in predestinare, ceea ce spun acum are logica,  este ce trebuie sa fie. Punct. Pentru cei care lupta impotriva curentului…si numai ei stiu cu ce pret, aceasta afirmatie va fi luata sub beneficiu de inventar. Adica: unde este intentia ce sta la baza oricarei finalitati? Unde este cauza generata de propriile optiuni, demersuri si strategii?

Astazi si acum imi place cuvantul auriu. Ma duce cu gandul departe…la opulenta, mere coapte si spice in soare. La plete balaie si irisi verzi alergand sub ceruri fara cuvinte…Si pentru ca traiesc in aceasta dimensiune a tangibilului, si pentru ca ma hranesc cu energie curata….deja simt cum alte vise se nasc pentru mine in astral. Sunt acolo si ma asteapta tacute…sa ma revendice… la vremea lor, intr-o frumoasa curgere de timp. Demult, cineva imi spunea ca m-am nascut sa stau intr-o gradina si sa nu ma preocupe materia…sa pot fi eu insami mereu…intr-o continua creatie. I-am zambit atunci ursitoarei si i-am raspuns ca, de ma vrea… lumea aceea va fi a mea…si eu a ei.

Iubesc culorile, cadre pictate ce ne povestesc despre emotii arse. Le iubesc pentru ca dau o alta valenta unei flori, unui future sau unui asfintit. Intre alb si negru, culorile traiesc din propria lor diversitate. Ne arata sange, pamant, senin, apa adanca si paduri impletite.

E o zi de noiembrie, inca una care face parte din noi, si cu fiecare secunda se indeparteaza, iremediabil, intr-un trecut nostalgic. Iar Noi, prin fiecare bataie de inima, ramanem liant intre timpuri. Constienti ca prezentul este singurul care ne apartine cu adevarat!