Sunt atatea lucruri frumoase, imperceptibile, care traiesc odata cu noi, care ne fac viata diferita, reala, dar pe care nu le putem aprecia decat atunci cand nu mai sunt…
Atatea secunde traite devin amintiri intr-o arhiva upgradabila... unele mai pregnante decat altele, mai palpabile in retrairea noastra.
Oamenii sunt o succesiune de trairi ce devin puncte imortalizate in memorie… si ne intrebam de ce mai traim fericirea daca se ajunge tot la suferinta nostalgica a ”ceea ce a fost”…
Sa fie doar etapele evolutiei noastre de OAMENI? Ne sunt trasate predestinat sau evolutia sau involutia noastra de zi cu zi ne dirijeaza in tacere pasii spre necunoscut?